Miros: Buchet proaspat si nuantat, care dezvaluie note de citrice si pepene galben, alintate cu parfumul fin al petalelor de trandafir.
Gust: Arome fine, predominant fructate, unde se remarca accente de grapefruit roz.
Culoare: Galben pai
Soiurile Feteasca Alba , Feteasca Regala si Tamaioasa Romaneasca, imprumuta calitati aromatice deosebite acestui vin expresiv, care reflecta atat de bine specificul terroir-ului Dealu Mare incat ai spune ca savurezi traditie cu fiecare degustare. Fiecare dintre cele trei soiuri a fermentat separat in tancuri de inox, la temperaturi cuprinse intre 13°- 15°C, Tamaioasa Romaneasca fiind pastrata in contact cu pielita timp de 10h. Cupajul a fost tinut 2 luni pe drojdii pentru a-si defini caracterul si pentru a dobandi acea cremozitate care transforma fiecare picatura de vin in nectarul zeilor moderni. Prospetimea afisata de Aurelia Visinescu Artisan White permite savurarea acestui vin ca aperitiv, insa se potriveste foarte bine si cu fructe de mare, preparate cu specific asiatic, sufleuri sau peste. Savurati-l bine racit, la o temperatura ideala de 6-8°C.
Intr-un pahar de vin poti sa citesti mai mult decat o poveste, povestea mea de oenolog care incepe cu dragostea pentru natura. Cand iubesti natura si via, ii dai tot ce ai mai bun iar ea te rasplateste cu generozitate.
Pasii m-au purtat in Lumea Noua unde vinul se face cu inovatie si cercetare stiintifica. Cei peste 20 ani care au trecut de cand am terminat scoala de vinuri au completat cunostintele de chimie si microbiologie cu o experienta a gustului si a mirosului esentiala vinurilor bune. Mi-am cultivat pasiunea visand ca intr-o zi sa cultiv propria podgorie. Si cum adevarul sta in vin, visul a devenit realitate.
La Sahateni, ma bazez pe oameni care lucreaza de o viata in vie. Aici facem vin pentru cei ca noi, care isi fac meseria cu pricepere, rigoare si pasiune, oameni care stiu unde vor sa ajunga. Nu construim o poveste perfecta, dulceaga sau inradacinata in traditii inexistente, ori care promite cunoasteri tainice ale vinului. Este un domeniu care depinde de gratia naturii, dar evolueaza prin oamenii care ii dedica suflet, excelenta, inovatie. Vinul este ceea ce oferim mai bun, in fiecare an, din via noastra.
Acesta este crezul meu si el se regaseste in fiecare sticla de vin.
Povestea noastra a inceput in anul 2003, cand eonologul Aurelia Visinescu a fondat compania Domeniile Sahateni impreuna cu asociatul si varul sau prin alianta, Steve Cacenco.
Indragostita de natura, in ultimii ani de studiu in cadtul Universitatii de Horticultura, Aurelia Visinescu a ales sa studieze enologia, fascinata de povestea din spatele bauturii lui Bahus.
Urmandu-si pasiunea pentru vin, rezultatele muncii sale nu s-au lasat asteptate – visul de a avea propria crama si propriile plantatii de vita de vie.
Astazi, crama Domeniile Sahateni reuneste 82 ha de vita de vie si o unitate de vinificatie cu capacitate de 1.000.000 sticle pe sezon.
Vrei sa vezi mai multe produse de la Domeniile Sahateni, Aurelia Visinescu ? Click aici!